La Euro a fost potop, la TVR s-a rupt contractul cu Dolce!** Cea mai datornică televiziune acuză neplata unor datorii de câteva zile! Scandalul continuă

La Euro a fost potop, la TVR s-a rupt contractul cu Dolce!** Cea mai datornică televiziune acuză neplata unor datorii de câteva zile! Scandalul continuă
  • Publicat:
  • Actualizat:

TVR interzice Dolce să mai dea Euro
Cea mai datornică televiziune acuză Dolce de datorii de câteva zile
Dolce spune că abia a primit factura

Nebunia mediatică declanșată în urmă cu aproape o lună de ProSport și preluată ulterior de restul presei și de opinia publică, a determinat până la urmă revenirea meciurilor de la Euro 2012 integral pe TVR. Postul public a notificat ieri Romtelecom, proprietara Dolce, că nu mai are voie să transmită meciuri, invocând nerespectarea termenelor de plată.

Noul președinte director general al TVR, Radu Călin Cristea, a convocat ieri de urgență o conferință de presă. Era ora 15 și convocarea era pentru ora 17. Întâlnirile nu se fac așa, era clar că urmează ceva important. Și precipitat. TVR urma să ceară încetarea contractului de licențiere cu Romtelecom. Noul șef al TVR: „Niciun meci de la Euro 2012 nu mai poate fi transmis de Dolce începând din această seară cu Ucraina – Franța din cauză că termenele de plată au fost depășite”. În mai, Dolce a plătit cu întârziere de 17 zile suma de 500.000 de euro plus TVA. Acum, e datoare către TVR cu 550.000 de euro plus TVA. Scadența era în 10 iunie.

Pretextul: întârzieri de câteva zile
TVR invocă articolul 6.2 din contract: „(…) în cazul neplății la scadență a sumelor datorate, SRTV va avea dreptul de a invoca excepția de neexecutare a prezentului Acord Cadru și de a interzice Romtelecom difuzarea televizată a Competițiilor Sportive ulterioare”.

Până aici, chestiuni procedurale. De acum, încep întrebările. „Am lucrat trei zile să vedem cum putem face, este o chestiune de prestigiu pentru TVR. Nu înțeleg cum fosta conducere nu s-a folosit de acest articol, putea să întrerupă contractul din 16 aprilie”, spune Cristea, care e însă la rându-i plin de confuzii. Poate de înțeles pentru primele zile ca șef al unei instituții cu peste 3.000 de angajați, zeci de milioane de euro datorii și o căruță de probleme. Dar nici măcar justificarea ruperii înțelegerii cu Dolce nu e clară. Când se invocă prestigiul și interesul public, când doar termenii financiari. Ambele cu hibe.

UEFA n-a suspendat meciurile de pe TVR
Partea financiară, cea anunțată oficial are o problemă de moralitate. O televiziune cu zeci de milioane de euro datorii, inclusiv pentru transmisiuni sportive, unele de ani de zile, invocă plata cu o întârziere de câteva zile. UEFA nu și-a primit nici acum banii pentru Liga Campionilor de la TVR, dar n-a suspendat transmisiunile. În general problemele astea se rezolvă prin negocieri între parteneri. Dolce susține că TVR n-a obiectat deloc când a întârziat 17 zile la prima factură care oricum era „o plată în avans pentru Jocurile Olimpice”. Mai mult, în aceeași conferință Cristea anunță că încearcă găsirea unei soluții cu ajutorul Guvernului pentru că „TVR nu mai are benzină, iar cei de la Distrigaz stau la poartă”. Adică ei cer înțelegere, dar reziliază un contract pentru o întârziere de cinci zile? Șubred, mai ales că Dolce plătise o primă tranșă la timp.

Mai mult, Dolce a comunicat tot ieri că „factura nu a fost achitată pentru că anterior s-a trimis o factură eronată, iar cea corectă a sosit doar astăzi (n.r. – ieri)”. „Facturile sunt emise. Nu pot să vă spun data, nu o știu, o să vă anunț”, spune Cristea, sporind suspiciunile. Dolce anunță că va plăti luni factura și că este dispusă să renegocieze contractul cu TVR și să transmită simultan.

Jocurile Olimpice și CM 2014 rămân și pe Dolce
Nici justificarea legată de prestigiu nu e foarte solidă. Noul șef TVR spune că Euro e de interes public, dar nu știe ce se va întâmpla cu Jocurile Olimpice și CM din 2014: „Sunt părți separate ale contractului, acum vorbim doar de Euro”. Teoretic, dacă Romtelecom plătește la timp va transmite 100 de ore de la Jocurile Olimpice și meciuri de la CM 2014 în exclusivitate. Deci problema de fond rămâne. Iar noua conducere nu are o strategie clară în acest sens, nu știe să răspundă dacă sublicențierea competițiilor sportive va fi un demers folosit pentru a mai acoperi din pierderi sau se va renunța definitiv.

Cu aceste argumente, e evident că motivul suspendării e o găselniță, posibil legală, vom vedea pentru că Dolce „probabil va apela la justiție”. TVR este însă obligată să meargă mai departe cu ancheta. A redat meciurile de la Euro tuturor românilor, dar rămâne cu două probleme. Cea financiară se agravează mai mult fără banii de la Romtelecom, cu niște costuri în plus prin recuperarea partidelor și fără comenzi de publicitate dată fiind pripeala. Iar dacă există o situație penală la contract, atunci trebuie cercetată și asta. E greu de crezut că doar neplata la timp a unei facturi e singura neregulă. Radu Călin Cristea anunță pentru luni o conferință de presă pe care a numit-o „explozivă”. „Încă nu avem toate datele, mai strângem și revenim”, spune Cristea.

Contractul a fost semnat în afara TVR
De altfel, nici contractul nu e integral disponibil. Mai exact partea prin care Dolce cedează în contra-partidă meciuri din Liga I către TVR este în continuare la Romtelecom. „Aș vrea să facem publice toate detaliile financiare din contract, dar deocamdată nu le știm nici noi pe toate. Este un contract complex, cu mai multe părți. Contractul n-a fost disponibil pentru noi până acum”, a comunicat ieri TVR. Mai mult, a fost semnat printr-o firmă de avocatură, nu prin departamentul juridic al TVR! „Uneori e mai bine să externalizezi anumite lucruri într-o instituție așa mare. Altfel se scurg informații și se mișcă greu lucrurile”, explică cineva. Însă faptul că nimeni n-a știut contractul e cel puțin suspect. Și premeditat, de vreme ce postul public a anunțat permanent, luni de zile, „TVR va transmite toate cele 31 de partide la Euro”, uitând deliberat să spună „în direct”, adică exact ceea ce a revoltat lumea.

„Se va lămuri și cazul Cernat”
Legătura dintre fosta și actuala conducere TVR este Cosmin Cernat, cel care e și între principalii acuzați în acest caz, în special pe seama relației naș-fin și foști colegi cu Vlad Enăchescu, acum la Dolce. Cernat n-a fost de găsit ieri, mai mult, n-a moderat nici emisiunile pe care le avea de moderat la Euro 2012 în aceste zile. „Cazul lui se va lămuri sau se va complica în funcție de ce veți afla la conferința de luni, care va conține date pe care nu le putem transmite astăzi pentru că nu avem 100% control asupra acestor documente”, a repetat obsesiv Cristea, întrebat și de acest aspect.
Enăchescu „a explicat alambicat”

De partea cealaltă, și Dolce tace. Încă vedeți bannere online sau publicitate în paginile de ziar pentru meciuri pe care ar fi trebuit să le transmită. Principalul acuzat din tabăra lor, Vlad Enăchescu, e încă în Ucraina. Aseară trebuia să comenteze Franța – Ucraina. În schimb, a fost agitat încă de dimineață. „M-a sunat mai devreme, a încercat să-mi explice ceva destul de alambicat, a solicitat o încheiere amiabilă, dar n-am înțeles, aici s-a încheiat dialogul”, a spus președintele TVR. Enăchescu abia ce apucase să trimită un drept la replică, destul de confuz și el. Și-a scuzat soția spunând că nu era în noua funcție de la TVR când s-a semnat contractul, dar l-a băgat în discuție pe fostul director Andi Vilara, care nici el nu mai era în funcție la semnarea contractului.

Cernat, Lăzescu, Enăchescu sunt numele pentru care încă se așteaptă răspunsuri. E greu de crezut că un contract de milioane de dolari, care a generat atâta scandal și a fost până la urmă întrerupt cu riscuri legale, a fost semnat doar din prostie și că doar neplata unei facturi e cauza neînțelegerilor. Cine a avut de câștigat? Va mai dura până să aflăm, dacă vom afla. De cele mai multe ori poveștile astea spectaculoase se termină lamentabil în uitare. Vorba favorită a lui Vlad Enăchescu este „când voi face milionul, plec din țară. Mai am puțin”.

Interzicerea difuzării meciurilor este abuzivă în aceeași zi în care factura refăcută a fost transmisă și recepționată de Romtelecom
Comunicat Romtelecom

Românii vor putea vedea de acum toate meciurile de la Euro numai pe TVR
Radu Călin Cristea, președinte interimar TVR

Prima partidă preluată de TVR de la Dolce după întreruperea contractului a fost Ucraina – Franța. Din cauza furtunii, meciul s-a reluat la ora 20.00, după o întrerupere de 55 de minute. Primele 4 minute au fost transmise pe TVR1, restul pe TVR2. Motivul? Pe TVR1 începuse serialul sud-coreean Legendele Palatului

Lucian LIPOVAN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×